Componente telefoane - Portal semantic Pagini Favorite
Chat online  

Componente telefoane

De la Portal semantic Pagini Favorite

Salt la: navigare, căutare


Top Contributori Articol

Lory loryro [1 editari]
vitamine pt copii
Iullyy 87 [1 editari]
Castiga o cartela de 4 euro....
Radulini [1 editari]
http://www.cartela.eu/gratis?invitat_de=Radulini

Afiseaza tot
Comunitate
          Chat online

  1. Parti integrate elementare: circuit integrat, microprocesor, placuta DSP, modul radio, placuta de memorie (SDRAM si flash), amplificator de sunet, time clock crystal (asta e important? cum se traduce stii?)
  2. Dispozitive de intrare iesire: Ecran, tastatura, conector USB, modem, inrarosu, bluetooth, mufa pt incarcator, mufa pt hands.
  3. Alte dispozitive: bateria, card SIM/USIM, antena, microfon, difuzor, vibrator.
  4. Dispozitive optionale: adaptor lumina, detector de apropiere, modul camera, card memorie.
  5. Accesorii : incarcator, hands-urile de toate felurile.
  6. Holograma telefoane



Alcatuirea de baza a unui telefon analogic

Inventat în martie 1876 de Alexander Graham Bell, telefonul e unul dintre cele mai folosite aparate de telecomunicaţie din lume. Deşi au avut loc îmbunătăţiri semnificative în felul în care sunt transmise mesajele pe distanţe mari, operatiunea de bază nu s-a schimbat foarte mult în cursul secolelelor. Un telefon este compus dintr-un emiţător, un receptor şi un disc sau un mecanism dotat cu butoane pentru formarea numerelor. Emiţătorul transformă sunetul într-un curent electric fluctuant, pe când receptorul retransformă acel curent în sunet. Telefonul poate funcţiona datorită deplasării sunetului prin aer sub formă de unde. Cuvintele sunt transportate de ele prin aerul mişcat de corzile vocale. Aceste unde sonore exercită o forţă destul de mare pentru a îndoi uşor a folie subţire de metal. Diafragma de metal revine la poziţia iniţială după trecerea sunetului. Astfel, ea vibrează după modelul undelor de sunet. Un emiţător e format dintr-o asemenea diafragmă mică de metal ce acoperă o cămăruţă cu granule de carbon. Un curent electric trece constant prin ea şi prin carbon. Când granulele sunt strâns lipite, ele permit unei cantităţi mai mari de curent electric să treacă decât dacă atunci cand sunt mai răsfirate. Când un val de unde sonore presează pe diafragmă, ea comprimă carbonul şi foarte mult curent îşi face loc. Apoi, când folia metalică revine în poziţia iniţială, curentul revine şi el la normal. Astfel, intensitatea lui depinde de undele provocate de voce, variaţiile reprezentând replica electrică a vorbirii.

Acest curent electric fluctuant se deplasează către receptorul telefonului. Înăuntrul părţii sale superioare este o sonerie între un magnet permanent şi o bobină. Ataşată de sonerie e o diafragmă de plastic. Când variaţiile curentului trec prin bobină, devine un electromagnet. Variaţia atracţiei magnetului asupra soneriei determină diafragma să vibreze, transmiţând unde sonore auzite ca voci umane.

A treia parte din care e alcătuit telefonul este mecanismul dotat cu butoane care permite utilizatorilor să comunice aparatului şi centralei unde doresc să apeleze. Formarea se efectuează prin transmiterea unei serii de pulsaţii centralei. De exemplu, pentru cifra 9, curentul e întrerupt de nouă ori, pentru 8 de opt ori etc. Când este format un număr, pulsaţiile se deplasează prin cabluri de cupru ce leagă aparatul de o centrală telefonică locală. Acolo, aceste coduri sunt descifrate şi legătura este făcută cu linia telefonică dorită.

Există mai multe tipuri de centrale telefonice: cea mai veche, acum aproape total înlocuită, e cea electromagnetică cu bare transversale, în cadrul căreia un strat de bare transversale, conductoare de curent, e aşezat orizontal şi separat cu câteva miimi de inch de un strat similar, aşezat vertical. Electromagneţii declanşaţi de impulsurile codificate mişcă bara potrivită, creând un circuit între conexiunile emise şi primite. Un alt tip, mult mai comun, e centrala electronică, care nu conţine părţi mobile, ci panouri cu circuite complexe, conexiunile fiind stabilite de tranzistori a căror rezistenţă e schimbată de impulsurile primite.

Cel mai modern model de centrală este cea digitală. Semnalele primite de la un post telefonic sunt întâi transformate în modele digitale de pulsaţii. Acestea sunt trimise în ceea ce e, în esenţă, un imens computer. Pe baza lor, reţeaua de circuite găseşte cea mai scurtă şi mai puţin încărcată rută pentru a efectua conexiunile.


Sursa: www.etelecom.ro/blog/2008/12/29/alcatuirea-de-baza-a-unui-telefon-analogic/

Unelte personale